Detalii despre FIFA 09

 

În primul rând, toţi cei care se aşteptau ca versiunea de PC să fie în sfârşit la acelaşi nivel grafic cu suratele sale de pe PLAYSTATION 3 şi Xbox 360 vor fi din nou dezamăgiţi. Versiunea de PC a jocului va fi din nou o adaptare a variantei de PlayStation2 a acestui joc.


Jocul nu va mai semăna însă cu ceea ce am vazut din 2003 încoace. Astfel, versiunea de PC va beneficia de modele de jucători mult mai detaliate, shadere mai arătoase, precum redarea gazonului, mult mai realist acum. Din păcate, publicul si restul elementelor de decor vor rămâne bidimensionale. Producătorii sunt convinşi că vor reuşi să reproduca pe PC mare parte din aspectul grafic caracteristic deja vechiului FIFA 08 de PLAYSTATION 3.

De asemenea, pentru prima dată într-un joc FIFA de la FIFA Road to World Cup 98 încoace, va fi reintrodus controlul cu ajutorul mouse-ului. Folosindu-vă de acesta împreuna cu bătrâna tastatură veţi putea controla într-un cu totul alt mod desfăşurarea meciurilor, asemenea unui joc de strategie in timp real. Nu vor dispărea clasicele metode de control via gamepad sau controller.

Sursa: http://www.xtrempc.ro/modules.php?name=Articole&tip=jocuri&subtip=stire&id_articol=11127

Lasă un Răspuns