Unirea Urziceni a remizat, în această seară, scor 1-1, partida disputată pe stadionul “Steaua” în compania echipei germane VfB Stuttgart. “Şvabii” au deschis scorul repede, în minutul 5, prin Serdar Tasici, care a păcălit jocul la offside al ialomiţenilor. După o primă repriză modestă, Unirea a revenit spectaculos în partea a doua a jocului, Dacian Varga marcând primul gol al echipei antrenate de Dan Petrescu în Liga Campionilor, în debutul reprizei secunde, cu un şut superb, la colţul lung al porţii apărate de Lehaman.
Dacă în zilele premergătoare partidei, locuitorii Capitalei nu au fost interesaţi de confruntare, în această seară casele de bilete ale Stadionului “Steaua” au fost luate cu asalt de suporteri. În plus, câteva mii de fani din Urziceni au făcut naveta pentru primul meci al Unirii, pe teren propriu, în Liga Campionilor.
Sursa: evz.ro

















